joi, septembrie 9

Bumper-i... desenati


Nişte tipi din Canada, mai precis din West Vancouver nemulţumiţi de eficienţa bumperilor clasici în încetinirea şoferilor vitezomani le-a dat prin gând următoarea grozăvie: Pe asfalt se desenează un copil care fuge după o minge. Desenul este făcut în aşa fel încât de la vreo 30 de metri apare destul de realist.
Nu contest eficienţa acestor bumperi ai viitorului dar mi se pare o încercare sadică şi nebunească de a obliga şoferii grăbiţi să micşoreze viteza. De ce? Să presupunem ca vine unu cu 80 la oră, sau mai mult, care se grăbeşte ştiu eu unde şi mai vorbeşte şi la telefon. Dintr-o dată vede un copil după minge, ce face el? Dă în frâne, pierde controlul şi iese în decor! Maşina buşită, el rănit sau mai rău atinge şi persoanele de pe trotuar! Şi asta pentru un desen pe asfalt!?
Să nu mai vorbim de efectul băiatului care a strigat lupul!
O incercare destul de asemănătoare a fost şi în Romania noastră scumpă când mai marii noştrii au pus pe marginea străzii nişte miliţieni de carton, nu la figurat ci la propriu. Aşa că eu depăşind o căruţă pe linie continuă cred că vă imaginaţi că mi-a bubuit inima în piept când am văzut cartonul pe marginea străzii!

Sursa articolului original: yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu