Antitalent

Întotdeauna mi-am dorit să am un talent. Nu ştiu chiar ce talent dacă mă întrebaţi, unul acolo orice, să dansez, să cânt la mandolină, să sar coarda, orice. Dar se pare că natura a eşuat la capitolul talente cu mine. Dar staţi liniştiţi că legea compensaţiei chiar există, da, cu siguranţă pentru că ce dacă nu am talent la nimic, eu sunt un antitalent la tot. Par exemple sau cum pana mea se scrie:
Numero uno - nu ştiu să dansez, adică sunt tămâie zici că am două picioare stângi şi sunt căţărat pe picioroange. La mine la nuntă la puţinele jocuri la care am participat (mult spus dar mă ţineam şi eu acolo cu ăia de mână) a trebuit să număr, în gând fireşte şi când m-a întrebat unu ceva şi am greşit numărătoarea am făcut varză şi bruma de ţopăială pe care o realizasem cu multă grijă până atunci.
Numero due - nu ştiu să dau cu piciorul în minge (bine că nici cu mâna, cu bâta, racheta etc. ). De câte ori ating balonul rotund se duce exact unde nu vreau. Cea mă enervează când trec pe lângă un teren de sport şi scapă mucioşii ăia mingea peste gard. Cum îi aud Domnu ne daţi şi nouă mingea!? mă ia boala, ce ei nu ştiu că eu sunt handicapat la capitolul ăsta? Şi ce să fac, mă aplec iau mingea într-o mână şi o dau pramatiei pe o gaură din plasa de sârmă. Dacă nu are am pus-o, odată am încercat de trei ori să arunc mingea peste gard, cu mâna. Pur şi simplu scârbotenia nu vroia să intre acolo.
Numero trei - nici la cântat nu sunt doctor. La şcoală la ora de muzică ma pus să învăţ pe de rost cântecul pentru notă. Bine că eu încercam, dar încercarea mea se asemăna cu un stol de ciori iradiate la creier, fapt care scotea hohote de râs printre colegii mei mai ceva ca la un show de stand up comedy.
Cam atât deocamdată, e foarte târziu şi tre să merg la culcare.

- VA URMA -